biblioteca

Fosta Bancă Națională (Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”)

              Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” a fost inaugurată oficial la 14 noiembrie 1882, în locul Şcolii nr. 1 de Băieţi „Marchian”. Primul său bibliotecar a fost V. Nădejde, învăţător, viitor membru fondator al Ateneului botoşănean. În 1885, biblioteca publică se contopeşte cu cea a Liceului Laurian. Cele 2 biblioteci ard în 1917.

             După Primul Război Mondial începe refacerea fondului de carte, astfel încât în 1920 biblioteca are 970 volume consultate şi 1720 cititori. Ulterior, numeroase personalităţi îi donează o parte din bibliotecile personale, printre ele numărându-se şi savantul Grigore Antipa, care înzestrează biblioteca cu 2000 de volume.

             La împlinirea a 100 de ani de existenţă, bibliotecea primeşte titlul de Biblioteca Judeţeană “Mihai Eminescu”. Biblioteca găzduieşte fondul documentar Mihai Eminescu, unic în ţară, cuprinzând 8000 unităţi de bibliotecă (ediţii bibliofile, mobilier de patrimoniu, hărţi, medalii), ce a fost donat de către Ion C. Rogojanu. Biblioteca funcţionează într-o frumoasă clădire de la sfârşitul secolului al XIX-lea, adevărată bijuterie arhitectonică, renumita Casă Moscovici.

             În prezent fondul de aproximativ o jumătate de milion de unități de bibliotecă poate fi pus la dispoziția publicului în cele douăzeci de secții și servicii ale bibliotecii.

IMG_0176

Cuptoarele medievale de redus minereu și ars ceramică din secolul XV

          Ansamblul de cuptoare făcea parte din vechea zonă meșteșugărească a târgului Botoșani, probabil din perioada domniei unuia dintre cei mai cunoscuți domnitori ai Moldovei – Alexandru cel Bun (1400 – 1432). Târgul Botoșanilor era în epoca medievală un important centru comercial amplasat pe drumul care făcea legătura între porturile Mării Negre, Polonia și cele de la Marea Baltică.

         Cuptoarele descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare ale Centrului Istoric și a zonei pietonale sunt unice în țara noastră și în prezent fac parte din ansamblul urbanistic conservat al Centrului Vechi din municipiul Botoșani. În apropierea cuptoarelor au fost descoperite și piese ceramice care atestă nivelul artistic și tehnica folosită de meșterii din Botoșaniul medieval.

locul nasterii

Locul nașterii poetului Mihai Eminescu

                Pe locul unde este astăzi amplasată o placă comemorativă ce aduce aminte de nașterea poetului Mihai Eminescu se afla în trecut casa în care acesta s-a născut.

Mihai Eminescu, poetul naţional al României, s-a născut pe 15 ianuarie 1850 la Botoşani fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, fiică de stolnic din Joldeşti.

Mihai Eminescu şi-a petrecut copilăria la Botoşani şi la Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi. Între anii 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie).

               Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Urmează Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. O cunoaşte la Viena pe Veronica Micle.

Între 1872 şi 1874 este student la Berlin.

Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iaşi. Continuă să publice în Convorbiri Literare.

               În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul Timpul. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea.

În iunie 1883 poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena.

              Mihai Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase la 15 iunie 1889 în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu.

Biserica USPENIA

Biserica Uspenia

Biserica Uspenia („Adormirea Maicii Domnului”) este a treia biserică din oraș ca vechime, cunoscută și sub numele de „biserica albă” a fost ctitorită în anul 1552 de către Doamna Elena Rareș, soția Domnitorului Petru Rareș, în timpul domniei lui Ștefan.

Biserica „Uspenia” din Botoşani, zidită în 1552 este o replică a bisericii „Sfântul Nicolae” Popăuţi din Botoşani, cu planul identic, cu acelaşi sistem de boltire, turla se sprijină pe o dublă bază stelară. Fără a aduce elemente noi faţă de construcţiile mai vechi. Biserica „Uspenia” din Botoşani prezintă interes pentru modul în care sunt redate în această epocă, formele consacrate ale arhitecturii moldoveneşti.

Biserica a fost refăcută în 1724-1725 de către Mihail Racoviţă, dar stadiul cercetării nu permite constatarea unor transformări introduse cu această ocazie. In schimb, intervenţia din 1819, consemnată cu inscripţie, a dat bisericii aspectul de astăzi, adăugând pe latura de vest un turn-clopotniţă în stil clasicist, admirabil proporţionat. Corpul bisericii a fost unificat cu clopotniţa prin ridicarea zidăriei triconcului la nivelul unei cornişe generale susţinută de console, acoperindu-se astfel baza stelată inferioară a turlei.Pisania care se afla deasupra vechii uși, acum zidită are următorul conținut „Cu vrerea Tatalui și cu ajutorul Fiului, si cu săvâșirea Sfântului Duh, iată eu roaba stăpânului meu, Domnului Iisus Hristos, Elena fată de Despot Împăratul, am binevoit cu buna mea aplecare și bunul meu gând, a zidi acest hram în numele Adormitei Preacinstitei stăpânei noastre de Dumnezeu Născatoare și preapurerea fecioarei Maria. Și s-a săvârșit în anul 7060 (1552) August 15”.

Cu înfăţişarea actuală, Uspenia ilustrează două faze majore ale arhitecturii moldoveneşti: faza primei jumătăţi a veacului al XVI-lea, în care inovaţiile decorului policrom îmbracă structurile tradiţionale şi clasicismul începutului de veac XIX.

Biserica adăpostește tezaur-valori de pictură, sculptură, carte veche. Este locul unde a fost botezat Mihai Eminescu, devenind astfel loc de permanent omagiu adus marelui poet. Între anii 1995-1998 a fost repictată de pictorul Petre Achiţenie recunoscut ca fiind singurul român care a primit de două ori distincția „Omul UNESCO al anului”.

sommer

Casa Sommer

Această clădire a fost ridicată de către negustorul evreu Hirsch Sommer la mijlocul secolului al XIX-lea şi are un stil arhitectural eclectic.

A fost înălţată în 1860, și a adăpostit timp de câţiva ani, o sală de teatru, în care au dat spectacole trupe cunoscute ale timpului, fraţii Vlădicescu şi Matei Millo, Costache Nottara, precum și trupa de actori condusă de Mihail Pascaly din care făcea parte și Mihai Eminescu în calitate de sufleur.

   În anul 1860-1865, trupele de teatru din Germania, Rusia sau Teatrul Naţional din Bucureşti deveniseră o obişnuinţă la Botoşani. Odată cu ridicarea Teatrului „Mihai Eminescu” în 1914 de o elită botoşăneană tot mai avidă de cultură, zilele de glorie ale teatrului la casa Sommer s-au încheiat. Membrii familiei Sommer dispăruseră ca prin minune odată cu teatrul. După instaurarea comunismului a început drama acestei case simbol care a adăpostit spectacolele lui Nottara şi patimile creatoare ale lui Eminescu a fost dărâmată parţial în anul 1981. La intervenţia marelui om de cultură Eugenia Greceanu care a reuşit ca prin minune să îi convingă pe comunişti că greşesc, casa a fost salvată şi refăcută exact după planurile iniţiale.

moscovici

Casa Moscovici

Casa Moscovici a fost construită înainte de anul 1872 și refăcută după 1888 de bancherul evreu Boris Moscovici, cel care i-a dat și actuala „arhitectură eclectică de factură baroc-palladian”.

În prezent, Casa Moscovici este în proprietatea S.C. Nord Proiect Botoșani, iar la parter funcționează 3 secții ale Bibliotecii Județene Mihai Eminescu.

Familia Moscovici fiind mai mult timp plecată a decis să vândă clădirea, ulterior aceasta fiind achiziţionată de Camera de Comerţ, instituţie care a folosit-o între cele două războaie mondiale. La parterul clădirii a funcţionat în 1888 şi o librărie, iar între cele două războaie a avut sediul acolo şi Garda de Fier. În februarie 1941, la parterul Palatului Camerei s-a cedat o cameră, unde a funcţionat sediul Ajutorului legionar. În Procesul Verbal de Inspecţie din 21 – 24 octombrie 1943, referitor la Palatul Camerei, acesta era văzut ca fiind Cea mai frumoasă, încăpătoare şi mai monumentală Cameră de Comerţ din Regiune. La 1 Mai 1944, Consiliul de Administraţie a închiriat trei camere pentru Serviciul Sanitar al oraşului, două apartamente pentru Circumscripţia III Poliţie, iar la etaj pentru Instanţa Specială de Judecată, Tribunalul”. Până la urmă, clădirea a fost destinată Bibliotecii Judeţene Botoşani fiind înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2010.

Casa Ankele

Casa Ankele

Casa Ankele, construită în anul 1836, este una dintre casele reprezentative pentru Centrul Istoric al municipiului Botoșani.

Carol Ankele, unul dintre cei mai bogați negustori armeni din Botoșani în perioada interbelică, a avut aici un magazin universal de mașini agricole și un atelier mecanic. Magazinul era cel mai mare din oraș și avea la vânzare mărfuri de fabricație germană dintre cele mai variate: mașini agricole și industriale, automobile, piane, patefoane și arme.

Casa Ankele prezintă un real interes din punct de vedere arhitectural deoarece este realizată într-un stil de natură romantică și este caracterizat printr-o subliniere a volumelor și a coronamentului care delimitează acoperișul și care sugerează ziduri de protecție.

Clădirea este dispusă pe două nivele și are formă cubică. Construită pe colț, Casa Ankele este vizibilă de ambele căi pietonale ale Centrului Vechi.

Caseta clădirii are o bază octogonală regulată, suprapusă peste o alta cu colțurile „rotunjite” susținând o cupolă, urmărind arhitectonic turla unei biserici. Caseta acoperișului este învelită în tablă groasă cu ornamente din fier grele, nemțești și are pe frontspiciu un grup statuar ce întruchipează doi îngeri care țin în mână un disc cu blazonul familiei Ankele. La baza acestei cupole este gravat numele proprietarului, C. Ankele.

Etajul are camerele cu vederea la stradă și sunt așezate simetric la cele două fațade, cu câte opt ferestre pe fiecare latură a clădirii, iar la patru dintre acestea find construit câte un balcon de zidărie. Camera de pe colț este un sacnasiu cu baza în arc de cerc și cu ferestre largi. Ferestrele au pilaștri mărginiți la exterior de ancadramente (acest tip de ornamente este unic în Botoșani).

statuie 2

Grupul statuar „Compania de mitraliere Maior Ignat în Atac”

 

În urma bătăliilor glorioase purtate de regimentele din zona botoșanilor în Primul Război Mondial era necesară realizarea unui monument care să comemoreze vitejia și sacrificiul acestora.

Apelul lansat către public pentru a strânge fondurile necesare acestui monument îndemna botoșănenii să nu uite sacrificiul făcut de părinții, frații și prietenii morți pe câmpul de luptă sau prin spitale, unii îngropați poate cu grijă, alții poate doar cu o mână de țărână aruncată în grabă.

Lucrarea a fost realizată de sculptorul Horia Miclescu, botoșănean la origine și a fost dezvelită în vara anului 1929. Este reprezentat maiorul Grigore Ignat care a fost răpus de gloanțele inamice ale forțelor centrale, în august 1917, împreună cu regimentele pe care le avea în subordine, în bătălia de la Răzoare.

Cele patru scuturi atașate pe colțurile soclului reprezintă cele patru provincii istorice ce s-au unit cu România în urma Primului Război Mondial: Transilvania, Bucovina, Basarabia și Banat. Pe soclul grupului statuar mai sunt prezente și două simboluri importante pentru această regiune: coasa – prezentă de asemenea pe stema județului Botoșani, și capul de bour – stema Moldovei.

 

centrul istoric

Centrul Istoric

 

Centrul istoric al municipiului Botoșani este unul dintre cele mai frumoase și interesante din țară. Ansamblul urban „Piaţa 1 Decembrie 1918”, așa cum mai este denumită această zonă, adăposteşte o serie de clădiri vechi cu destinaţie comercială construite la sfârşitul secolului al XIX-lea. După marele incediu din 1887 acest areal s-a dezvoltat semnificativ, fiind construite numeroase imobile cu bun gust în care negustorii şi meşteşugarii locuiau și îşi vindeau marfa. Clădirile sunt dispuse sub formă de L, iar faţadele spre stradă au elemente arhitecturale dintre cele mai diverse, mai ales de factură apuseană. Curţile interioare prezintă ordonarea clasică a caselor de târgoveţi, cu galerii din stâlpi de lemn, balcoane din fier forjat şi geamlâcuri susţinute de console de lemn profilate. Centrul istoric al municipiului Botoşani se concentrează astăzi în jurul Pieţei „1 decembrie 1918″ şi în ce a mai rămas din Strada Mare de odinioară.

Stilurile arhitecturale sunt variate reflectând întocmai lumea pestriță constituită din români, armeni și evrei, ce locuiau aici în trecut.

Centrul Istoric al municipiului Botoșani adăpostește numeroase beciuri, hrube și tuneluri despre care sunt cunoscute foarte puține lucruri. Documente care să facă referire la aceste catacombe nu mai există, astfel încât nu sunt cartografiate și nici nu se cunoaște cu exactitate vechimea lor. Aceste lucruri au dus în timp la apariția de speculații și legende urbane.
Spațiile subterane erau folosite pentru depozitarea proviziilor și ca adăpost în cazul în care orașul era atacat de invadatori.

O bună parte a vechilor structuri subterane din municipiul Botoșani au fost distruse în perioada comunistă când s-au săpat fundațiile pentru blocuri, distrugându-se în acest fel și o parte din istoria orașului.

 

1958135_605254462889395_119499969_n