vasescu

Casa Văsescu

Casa Văsescu este una dintre cele mai frumoase case boierești din Botoșani și a aparținut lui Alexandru Văsescu, important om politic al secolului XIX. Anul construcției nu este știut cu exactitate, dar unele surse menționează anul 1880, altele 1890 sau 1891.

Stilul arhitectural este unul eclectic cu elemente din diferite stiluri arhitecturale, în special neoclasice.

O perioadă de timp a găzduit Internatul Liceului de fete „Carmen Sylva”.

Astăzi clădirea găzduiește Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național care îndeplinește, la nivelul județului Botoșani, atribuțiile Ministerului Culturii și în domeniul culturii și artei , al protejării patrimoniului cultural național și al valorificării și dezvoltării elementelor ce definesc identitatea culturală a colectivității locale.

teatru

Teatrul „Mihai Eminescu”

La Botoșani, istoria teatrului este mult mai veche decât Teatrul „Mihai Eminescu”. Prima reprezentaţie în limba strămoşească a avut loc în 1838, când directorul Şcolii Domneşti, Nicolini, asociat cu Costachi Caragiali a început o serie de reprezentaţii.

Prin 1860 se construieşte prima sală de teatru cunoscută sub denumirea „Teatrul Petrache Cristea”, Botoşanii fiind astfel printre primele oraşe din ţară care aveau o sală de reprezentaţii teatrale după modelul celor din Occident, cu scenă, două rânduri de loji, parter, orchestră şi celelalte accesorii.

Într-o astfel de sală, trupele de teatru străine care treceau prin punctul de frontieră Burdujeni spre Bucureşti şi de acolo spre Constantinopol, se abăteau de cele mai multe ori pentru una sau mai multe reprezentaţii şi la Botoşani, oraş cu un public iubitor de teatru şi mai presus de toate cu o generaţie tânără entuziastă.Se pare ca prima stagiune în acest local a avut loc în iarna 1864-1865 .

În 1864, angajat ca sufleur al trupei Vlădicescu-Tardini, era marele nostru botoşănean, Mihai Eminescu. El era angajat şi ca scriitor de roluri.

În ianuarie 1912 se constituie „Societatea pe acţiuni-Teatrul Eminescu” având 75 de acţionari şi un capital de 400000 lei. La 23 septembrie acelaşi an, s-a pus piatra fundamentală a construcţiei acestui „templu al artei”, care a fost terminată doi ani mai târziu.

La 8 aprilie 1944, frumoasa clădire a Teatrului „Eminescu” este parţial distrusă de un bombardament, după care este radical transformată între 1956-1958, când se reconstruieşte, astfel încât vechea compoziţie nu mai poate fi identificată.

De atunci Teatrul „Mihai Eminescu” a atras atenţia şi consideraţia întregii mişcări teatrale româneşti, aici prezentându-se în premieră absolută operele lui Nicolae Iorga, Mihail Sorbul, Eugen Lovinescu, Vasile Voiculescu.

Bustul amplasat în fața teatrului a fost realizat de Ovidiu Moitec și dezvelit în anul 1960.

Sala mare a teatrului găzduiește numeroase alte activități culturale, din care cele mai importante sunt concertele simfonice susținute de către Filarmonica de Stat din Botoșani .Locuitorii orașului se mândresc cu acest teatru care se identifică cu istoria modernă a Botoșanilor.

Primăria municipiului BOTOȘANI (sediul istoric)

Primăria municipiului Botoșani

Edificiul pe care îl vedem astăzi a fost construit la sfârşitul secolului XVIII în stil eclectic de influenţă germană. La mijlocul secolului XIX clădirea a adăpostit sediul Tribunalului. Însuşi Mihai Eminescu a lucrat aici pentru o scurtă perioadă ca angajat al Tribunalului în calitate de copist, în perioada octombrie 1864 – martie 1865.

Monument de arhitectură laică, construit de Enache Codrescu în jurul anului 1800 în mahalaua Vărbierilor în stil neoclasic . Casa este cumpărată la 5 decembrie 1842 de hatmanul Anastasie Başotă pentru suma de 40.000 de lei. În anul 1850 domnitorul Grigore Ghica, vizitând Botoşanii, şi văzând că în acest oraş se află lipsă de o casă pentru încăperea instituţiilor administrative şi alte autorităţi, cumpără casa cu suma de 2.000 de galbeni şi o dăruieşte oraşului Botoşani.

În luna octombrie 1864, când Mihai Eminescu se angajează în funcţia de copist la tribunal, în această clădire îşi aveau sediul mai multe instituţii ale oraşului Botoşani: Prefectura, Tribunalul Judeţean, Municipalitatea, Poliţia şi Comanda de Pompieri.

Clădirea a fost restaurată pentru prima dată între anii 1900-1914. Arhitectura renovată, păstrează şi azi tipul de casă boierească ataşat străvechilor modele de conace din sec. XVII- XVIII cu parter înalt şi portic cu arcade în faţa intrării principale, destinat trecerii trăsurilor.

În anul 2008 au fost declanşate ample lucrări de renovare cu refacerea structurii de rezistenţă a clădirii recunoscute ca un adevărat simbol al municipiului Botoşani.

biblioteca

Fosta Bancă Națională (Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”)

              Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” a fost inaugurată oficial la 14 noiembrie 1882, în locul Şcolii nr. 1 de Băieţi „Marchian”. Primul său bibliotecar a fost V. Nădejde, învăţător, viitor membru fondator al Ateneului botoşănean. În 1885, biblioteca publică se contopeşte cu cea a Liceului Laurian. Cele 2 biblioteci ard în 1917.

             După Primul Război Mondial începe refacerea fondului de carte, astfel încât în 1920 biblioteca are 970 volume consultate şi 1720 cititori. Ulterior, numeroase personalităţi îi donează o parte din bibliotecile personale, printre ele numărându-se şi savantul Grigore Antipa, care înzestrează biblioteca cu 2000 de volume.

             La împlinirea a 100 de ani de existenţă, bibliotecea primeşte titlul de Biblioteca Judeţeană “Mihai Eminescu”. Biblioteca găzduieşte fondul documentar Mihai Eminescu, unic în ţară, cuprinzând 8000 unităţi de bibliotecă (ediţii bibliofile, mobilier de patrimoniu, hărţi, medalii), ce a fost donat de către Ion C. Rogojanu. Biblioteca funcţionează într-o frumoasă clădire de la sfârşitul secolului al XIX-lea, adevărată bijuterie arhitectonică, renumita Casă Moscovici.

             În prezent fondul de aproximativ o jumătate de milion de unități de bibliotecă poate fi pus la dispoziția publicului în cele douăzeci de secții și servicii ale bibliotecii.

IMG_0176

Cuptoarele medievale de redus minereu și ars ceramică din secolul XV

          Ansamblul de cuptoare făcea parte din vechea zonă meșteșugărească a târgului Botoșani, probabil din perioada domniei unuia dintre cei mai cunoscuți domnitori ai Moldovei – Alexandru cel Bun (1400 – 1432). Târgul Botoșanilor era în epoca medievală un important centru comercial amplasat pe drumul care făcea legătura între porturile Mării Negre, Polonia și cele de la Marea Baltică.

         Cuptoarele descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare ale Centrului Istoric și a zonei pietonale sunt unice în țara noastră și în prezent fac parte din ansamblul urbanistic conservat al Centrului Vechi din municipiul Botoșani. În apropierea cuptoarelor au fost descoperite și piese ceramice care atestă nivelul artistic și tehnica folosită de meșterii din Botoșaniul medieval.

locul nasterii

Locul nașterii poetului Mihai Eminescu

                Pe locul unde este astăzi amplasată o placă comemorativă ce aduce aminte de nașterea poetului Mihai Eminescu se afla în trecut casa în care acesta s-a născut.

Mihai Eminescu, poetul naţional al României, s-a născut pe 15 ianuarie 1850 la Botoşani fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, fiică de stolnic din Joldeşti.

Mihai Eminescu şi-a petrecut copilăria la Botoşani şi la Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi. Între anii 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie).

               Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Urmează Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. O cunoaşte la Viena pe Veronica Micle.

Între 1872 şi 1874 este student la Berlin.

Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iaşi. Continuă să publice în Convorbiri Literare.

               În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul Timpul. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea.

În iunie 1883 poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena.

              Mihai Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase la 15 iunie 1889 în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu.

Biserica USPENIA

Biserica Uspenia

Biserica Uspenia („Adormirea Maicii Domnului”) este a treia biserică din oraș ca vechime, cunoscută și sub numele de „biserica albă” a fost ctitorită în anul 1552 de către Doamna Elena Rareș, soția Domnitorului Petru Rareș, în timpul domniei lui Ștefan.

Biserica „Uspenia” din Botoşani, zidită în 1552 este o replică a bisericii „Sfântul Nicolae” Popăuţi din Botoşani, cu planul identic, cu acelaşi sistem de boltire, turla se sprijină pe o dublă bază stelară. Fără a aduce elemente noi faţă de construcţiile mai vechi. Biserica „Uspenia” din Botoşani prezintă interes pentru modul în care sunt redate în această epocă, formele consacrate ale arhitecturii moldoveneşti.

Biserica a fost refăcută în 1724-1725 de către Mihail Racoviţă, dar stadiul cercetării nu permite constatarea unor transformări introduse cu această ocazie. In schimb, intervenţia din 1819, consemnată cu inscripţie, a dat bisericii aspectul de astăzi, adăugând pe latura de vest un turn-clopotniţă în stil clasicist, admirabil proporţionat. Corpul bisericii a fost unificat cu clopotniţa prin ridicarea zidăriei triconcului la nivelul unei cornişe generale susţinută de console, acoperindu-se astfel baza stelată inferioară a turlei.Pisania care se afla deasupra vechii uși, acum zidită are următorul conținut „Cu vrerea Tatalui și cu ajutorul Fiului, si cu săvâșirea Sfântului Duh, iată eu roaba stăpânului meu, Domnului Iisus Hristos, Elena fată de Despot Împăratul, am binevoit cu buna mea aplecare și bunul meu gând, a zidi acest hram în numele Adormitei Preacinstitei stăpânei noastre de Dumnezeu Născatoare și preapurerea fecioarei Maria. Și s-a săvârșit în anul 7060 (1552) August 15”.

Cu înfăţişarea actuală, Uspenia ilustrează două faze majore ale arhitecturii moldoveneşti: faza primei jumătăţi a veacului al XVI-lea, în care inovaţiile decorului policrom îmbracă structurile tradiţionale şi clasicismul începutului de veac XIX.

Biserica adăpostește tezaur-valori de pictură, sculptură, carte veche. Este locul unde a fost botezat Mihai Eminescu, devenind astfel loc de permanent omagiu adus marelui poet. Între anii 1995-1998 a fost repictată de pictorul Petre Achiţenie recunoscut ca fiind singurul român care a primit de două ori distincția „Omul UNESCO al anului”.

sommer

Casa Sommer

Această clădire a fost ridicată de către negustorul evreu Hirsch Sommer la mijlocul secolului al XIX-lea şi are un stil arhitectural eclectic.

A fost înălţată în 1860, și a adăpostit timp de câţiva ani, o sală de teatru, în care au dat spectacole trupe cunoscute ale timpului, fraţii Vlădicescu şi Matei Millo, Costache Nottara, precum și trupa de actori condusă de Mihail Pascaly din care făcea parte și Mihai Eminescu în calitate de sufleur.

   În anul 1860-1865, trupele de teatru din Germania, Rusia sau Teatrul Naţional din Bucureşti deveniseră o obişnuinţă la Botoşani. Odată cu ridicarea Teatrului „Mihai Eminescu” în 1914 de o elită botoşăneană tot mai avidă de cultură, zilele de glorie ale teatrului la casa Sommer s-au încheiat. Membrii familiei Sommer dispăruseră ca prin minune odată cu teatrul. După instaurarea comunismului a început drama acestei case simbol care a adăpostit spectacolele lui Nottara şi patimile creatoare ale lui Eminescu a fost dărâmată parţial în anul 1981. La intervenţia marelui om de cultură Eugenia Greceanu care a reuşit ca prin minune să îi convingă pe comunişti că greşesc, casa a fost salvată şi refăcută exact după planurile iniţiale.

moscovici

Casa Moscovici

Casa Moscovici a fost construită înainte de anul 1872 și refăcută după 1888 de bancherul evreu Boris Moscovici, cel care i-a dat și actuala „arhitectură eclectică de factură baroc-palladian”.

În prezent, Casa Moscovici este în proprietatea S.C. Nord Proiect Botoșani, iar la parter funcționează 3 secții ale Bibliotecii Județene Mihai Eminescu.

Familia Moscovici fiind mai mult timp plecată a decis să vândă clădirea, ulterior aceasta fiind achiziţionată de Camera de Comerţ, instituţie care a folosit-o între cele două războaie mondiale. La parterul clădirii a funcţionat în 1888 şi o librărie, iar între cele două războaie a avut sediul acolo şi Garda de Fier. În februarie 1941, la parterul Palatului Camerei s-a cedat o cameră, unde a funcţionat sediul Ajutorului legionar. În Procesul Verbal de Inspecţie din 21 – 24 octombrie 1943, referitor la Palatul Camerei, acesta era văzut ca fiind Cea mai frumoasă, încăpătoare şi mai monumentală Cameră de Comerţ din Regiune. La 1 Mai 1944, Consiliul de Administraţie a închiriat trei camere pentru Serviciul Sanitar al oraşului, două apartamente pentru Circumscripţia III Poliţie, iar la etaj pentru Instanţa Specială de Judecată, Tribunalul”. Până la urmă, clădirea a fost destinată Bibliotecii Judeţene Botoşani fiind înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2010.

Casa Ankele

Casa Ankele

Casa Ankele, construită în anul 1836, este una dintre casele reprezentative pentru Centrul Istoric al municipiului Botoșani.

Carol Ankele, unul dintre cei mai bogați negustori armeni din Botoșani în perioada interbelică, a avut aici un magazin universal de mașini agricole și un atelier mecanic. Magazinul era cel mai mare din oraș și avea la vânzare mărfuri de fabricație germană dintre cele mai variate: mașini agricole și industriale, automobile, piane, patefoane și arme.

Casa Ankele prezintă un real interes din punct de vedere arhitectural deoarece este realizată într-un stil de natură romantică și este caracterizat printr-o subliniere a volumelor și a coronamentului care delimitează acoperișul și care sugerează ziduri de protecție.

Clădirea este dispusă pe două nivele și are formă cubică. Construită pe colț, Casa Ankele este vizibilă de ambele căi pietonale ale Centrului Vechi.

Caseta clădirii are o bază octogonală regulată, suprapusă peste o alta cu colțurile „rotunjite” susținând o cupolă, urmărind arhitectonic turla unei biserici. Caseta acoperișului este învelită în tablă groasă cu ornamente din fier grele, nemțești și are pe frontspiciu un grup statuar ce întruchipează doi îngeri care țin în mână un disc cu blazonul familiei Ankele. La baza acestei cupole este gravat numele proprietarului, C. Ankele.

Etajul are camerele cu vederea la stradă și sunt așezate simetric la cele două fațade, cu câte opt ferestre pe fiecare latură a clădirii, iar la patru dintre acestea find construit câte un balcon de zidărie. Camera de pe colț este un sacnasiu cu baza în arc de cerc și cu ferestre largi. Ferestrele au pilaștri mărginiți la exterior de ancadramente (acest tip de ornamente este unic în Botoșani).