Botoșani – Tudora

Localitatea Tudora este un centru etnografic cu elemente de artă populară, tradiții și obiceiuri bine păstrate, având o renumită echipă de dansuri populare. În localitate se păstrează vestigii ale unei curți boierești din sec. XV-XVI, casa Cantacuzino-Pașcanu, înălțată în 1842 – monument de arhitectură. Tot bine păstrate sunt și monumentele eroilor din războiul de independență și cel din primul război mondial. Din centrul localității Tudora se continuă deplasarea pe drumul DJ 208 H până la cantonul silvic amplasat la limita pădurii. Se continuă deplasarea după marcajul turistic (triunghi) până la cantonul Pleșa în rezervatie (cca 45 min.). Rezervatia de la Tudora este cunoscută și pusă sub protecție pentru exemplarele de tisă. Acest arbore de origine central-europeană, cu longevitate mare (cca. 3000 ani), cu lemn foarte prețios, a fost mult exploatat în trecut, încât a necesitat să fie declarat specie ocrotită și monument al naturii. Stațiunea de tisă de la Tudora a fost semnalată încă din 1973 de catre geograful Victor Tufescu, care afirma că Tisa se află aici în stare spontană și nu plantată. Rezervația are o suprafață de 119 ha, iar zona strict protejată (unde vegetează arborele de Tisa), se întinde între Pârâul Racului și Pârâul Tisa, în masivul păduros Dealul Mare, care atinge altitudinea de 587 m.


loading