Jocul căiuților – dans ritual executat de flăcăi costumaţi în căiuţi

Acest joc tradiţional are o densitate mare în arealul judeţului Botoşani, respectiv în comuna Truşeşti, unde întâlnim căiuţi în fiecare sat din comună (Drislea, Ionăşeni, Truşeşti), dar şi în Corni, Tudora, Sarfineşti, Vorona, Ibăneşti, Fundu Herţii, Hlipiceni, Cordăreni, Cristeşti, Oneaga. De fiecare dată dansurile sunt specifice zonei de unde este cules jocul. La Todireni, ca şi la Truşeşti, de exemplu, se cântă cinci cântece de dans:Pristandaua (care conţine şi o urătură), Gontăreasca, Ciobănească, Fata popii şi Ruseasca sau Căiuţul, Bătrânul, Şoticul, Galopul, Raţa s.a.m.d. Pe parcursul jocului se spun urări.
În jocul căiuţilor primează spectaculozitatea dansurilor, dar şi cea a costumelor şi a măştilor. La unele jocuri spectaculozitatea creşte şi prin jocul căldărarilor şi a celorlalţi masacaţi. Unele jocuri de căiuţi sunt însoţite de jocul urşilor şi cântecele ursarilor. Alaiul căiuţilor poate cuprinde 4-8-12 căiuţi însoţiţi şi de mascaţi (babe, moşnegi, harapi, căldărari etc. Formaţia de căiuţi îşi desfăşoară programul fiecare casă, în ritm vioi şi cadenţat al dansului ce sugererază galopul dezlănţuit, oferind un spectacol atractiv prin costumaţie, repertoriu şi recuzita folosită. Zona Botoşanilor oferă turiştilor aspecte inedite ale unor tradiţii ce ţin de păstrarea ritului de trecere de la anul vechi la anul nou.

: Trușești
loading